Pe cât de savuroasă este o friptură de vită bine gătită, pe atât de surprinzatoare sunt efectele ei. Imediat după ingerare, bacteriile intestinale rezidente încep să funcționeze pentru a o descompune. Pe măsură ce metabolizează aminoacizii L-carnitină și colină, ele scot la iveală un produs secundar metabolic numit trimetilamină, pe care ficatul îl transformă în trimetilamină-N-oxid (TMAO) și îl trimite în fluxul sanguin.
Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Boulder, Colorado și publicat acum câteva zile în revista American Heart Association, acest compus produs în intestin atunci când mâncăm carne roșie dăunează arterelor noastre și poate juca un rol cheie în ceea ce privește riscul de boli cardiovasculare, odată cu înaintarea în vârstă.
De asemenea, se crede că oamenii ar putea fi în măsură să prevină sau chiar să schimbe aceste efecte prin modificări ale dietei și chiar terapii țintite, cum ar fi suplimentele nutritive noi.
„Lucrările noastre arată pentru prima dată că acest compus nu doar că afectează în mod direct funcția arterelor, ci poate contribui și la deteriorarea sistemului cardiovascular, care oricum are loc în mod natural odată cu vârsta”, a declarat Vienna Brunt, primul autor al studiului și cercetător în cadrul Departamentului de Fiziologie Integrativă.
Studiile anterioare au arătat că persoanele cu niveluri mai mari de TMAO în fluxul sangvin au de două ori mai multe șanse să sufere de un atac de cord sau un accident vascular cerebral și tind să moară mai devreme. Până la acest studiu, oamenii de știință nu au înțeles concret de ce sau care este mecanismul.
Bazându-se pe experimentele pe animale, Brunt și echipa și-au propus să răspundă la trei întrebări: TMAO afectează cumva sistemul nostru vascular? Dacă da, cum? Și există oare un motiv pentru care sănătatea cardiovasculară se înrăutățește pe măsură ce îmbătrânim – chiar și în rândul persoanelor care fac eforturi fizice și nu fumează?
Cercetătorii au măsurat sângele și sănătatea arterială a 101 adulți mai în vârstă și 22 adulți tineri și au descoperit că nivelurile de TMAO cresc semnificativ odată cu vârsta. Acest lucru se potrivește cu un studiu anterior la șoareci, care arată că microbiomul intestinal – sau colecția proprie de bacterii intestinale – se schimbă odată cu vârsta, crescând nivelul de bacterii care ajută la producerea de TMAO.
Noul studiu a constatat că adulții cu niveluri sanguine mai mari de TMAO au avut o funcție arterială semnificativ mai slabă și au arătat semne mai mari de stres oxidativ sau de deteriorare a țesuturilor în mucoasa vaselor de sânge.
Când cercetătorii au hrănit șoareci tineri cu TMAO, au constatat că vasele lor de sânge au îmbătrânit rapid.
„Modificarea alimentației cu TMAO i-a îmbătrânit pe soareci”, a spus Brunt. Ea a menționat că șoarecii în vârstă de 12 luni (35 de ani la oameni) arătau mai degrabă ca șoarecii în vârstă de 27 de luni (80 de ani la oameni), după ce au consumat TMAO timp de câteva luni.
De asemenea, datele preliminare arată că șoarecii cu niveluri mai mari de TMAO prezintă o scădere a învățării și a memoriei, ceea ce sugerează că acest compus ar putea juca în același timp și un rol în declinul cognitiv legat de vârstă.
În schimb, pentru șoarecii bătrâni care aveau în hrana lor un compus numit dimetil butanol – care se găsește în ulei de măsline, oțet și vin roșu – disfuncția vasculară se reducea. Oamenii de știință cred că acest compus împiedică producerea de TMAO.
Studiul de față este o descoperire importantă, deoarece elucidează motivul pentru care arterele noastre se erodează odata cu vârsta, chiar și la persoanele sănătoase.
„Îmbatranirea este cel mai mare factor de risc pentru bolile cardiovasculare, ca urmare a stresului oxidativ pentru arterele noastre”, a spus Seals. „Dar de ce stresul oxidativ se dezvoltă în arterele noastre odată cu înaintarea în vârstă? Aceasta a fost marea necunoscută. Echipa de cercetare explorează acum compuși care ar putea bloca producția de TMAO, pentru a preveni declinul vascular legat de vârstă.”
Deocamdată, solutia cea mai la îndemână este o dietă compusă din multe legume și fructe, care poate menține nivelurile TMAO sub control, iar dieta mediteraneană este varianta care corespunde cel mai bine acestei recomandări.
Sursa aici