De ce ar trebui să ne pese de risipa alimentară

Eforturile globale de combatere a foametei nu vizează în mod necesar creșterea producției mondiale de produse alimentare, ci au în vedere reducerea deșeurilor de alimente, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate. Prin urmare, pierderea alimentelor, adică scăderea masei alimentare comestibile de-a lungul lanțului de aprovizionare (de la producție, post-recoltare, procesare și distribuție, până la consum) este acum în centrul atenției mai mult ca niciodată, la nivel de politică, industrie și cercetare.

Având în vedere impactul său devastator din punct de vedere economic, al mediului și social, pierderea de produse alimentare este în prezent considerată a fi unul dintre cele mai importante bariere ale securității alimentare și atenuării schimbărilor climatice. În zilele noastre, între 1,3 și 2 miliarde de tone de produse alimentare din întreaga lume sunt pierdute, ceea ce corespunde unui cost global anual de aproximativ 1 trilion de dolari, din care aproximativ 310 miliarde de dolari în țările în curs de dezvoltare și 680 miliarde de dolari în țările industrializate. Întrucât pierderea totală de produse alimentare în lumea industrializată este aproape egală cu producția totală de produse alimentare disponibile în Africa Sub-Sahariană, există un apel urgent pentru a rezolva această problemă și, prin urmare, pentru a măsura ce și cât se pierde în țările dezvoltate.

În America de Nord și Europa, risipa alimentară pare a fi cea mai gravă, estimată pe cap de locuitor ca fiind în jur de 95–115 kg/an, de peste zece ori mai mare decât în Africa sub-sahariană și sudică. Doar în UE, aproape 40% din pierderi apar în timpul procesării alimentelor, parțial din cauza ineficiențelor sistemului de procesare și a managementului producției. În plus, statisticile arată că fiecare român aruncă, în medie, 130 de kg de mâncare pe an. În total, alimentele irosite în 12 luni ar ajunge pentru a hrăni timp de 20 de ani populația orașului Cluj-Napoca, spun reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale.

Există numeroase studii privind risipa și pierderea alimentelor din perspectiva cererii, adică concentrându-se pe comportamentul consumatorilor față de alegerea alimentelor și generarea de deșeuri la nivel de gospodărie.

Cuantificarea deșeurilor alimentare menajere este o parte esențială a stabilirii politicilor și a obiectivelor de reducere a deșeurilor, dar este foarte dificil de estimat. Metodele actuale includ fie măsurători directe (anchete), fie măsurători bazate pe auto-rapoarte (jurnale, interviuri și chestionare). Principala limitare a primei metode este aceea că nu poate întotdeauna să urmărească sursa de deșeuri, adică o gospodărie individuală, în timp ce a doua metodă nu are obiectivitate. O nouă metodă care oferă o soluție la aceste provocări ar fi măsurarea deșeurilor alimentare zilnice produse la nivelul gospodăriei. Aceasta se bazează pe patru principii esențiale:

1. Captarea deșeurilor pe măsură ce intră în flux.
2. Colectarea eșantioanelor de deșeuri la ușa consumatorului.
3. Folosirea gospodăriei individuale ca unitate de eșantionare.
4. Colectarea și sortarea deșeurilor zilnic.

Pentru ultima metodă a fost testată fezabilitatea într-un studiu pe 192 de gospodării, măsurând cantitățile reale de deșeuri alimentare din gospodării, precum și compoziția acestora. Deșeurile alimentare menajere au reprezentat 45% din totalul deșeurilor (573 g/zi pe cap de locuitor), dintre care 54% au fost identificate ca fiind evitate. Aproximativ două treimi din deșeurile evitabile constau din legume și fructe.

Așadar, având în vedere cele discutate, vrem să vă provocăm la un exercițiu util: măsurați câte deșeuri alimentare generați în familia voastră într-un interval de o săptămănă, apoi comparați datele cu cele de mai sus. Astfel veți putea înțelege mai bine importanța acestui subiect și poate vă va ajuta să reduceți risipa pe viitor.