Cu cât diferența de tensiune arterială între brațe este mai mare…

Un amplu studiu internațional, finanțat de Institutul Național pentru Cercetări în Sănătate (NIHR) și publicat recent în revista Hypertension oferă pentru prima dată dovezi importante și confirmă faptul că o diferență a valorilor tensiunii arteriale (TA) între brațe este legată de un risc mai mare de atac de cord, accident vascular cerebral și deces. Cu cât diferența de tensiune arterială între brațe este mai mare, cu atât crește riscul suplimentar pentru sănătate al pacientului.

Aceste informații au rezultat în urma unei meta-analize din 24 de studii globale, adunând o bază de date de aproape 54.000 de persoane, cercetarea fiind condusă de Universitatea din Exeter. Datele au cuprins adulți din Europa, SUA, Africa și Asia, pentru care au fost disponibile înregistrări ale TA pentru ambele brațe.

Aplicația de telefon Dahna este aliatul vostru pentru abordarea unui stil de viață sănătos! O puteti descărca gratuit din AppStore sau Google Play.

Tensiunea arterială se măsoară în unități de milimetri de mercur (mmHg), iar valoarea ei este întotdeauna dată de două numere: valoarea superioară (sistolică), care reprezintă tensiunea arterială maximă, și valoarea inferioară (diastolică), care reprezintă tensiunea arterială minimă. O tensiune arterială sistolică ridicată indică hipertensiune. Aceasta afectează o treime din populația adultă și este singura cauză principală la nivel global a atacurilor de cord prevenibile, accidentelor vasculare cerebrale și deceselor. O diferență semnificativă între măsurătorile tensiunii arteriale sistolice la cele două brațe ar putea fi extrem de sugestivă pentru o îngustare sau o rigidizare a arterelor, care poate afecta fluxul sanguin. Aceste modificări arteriale sunt recunoscute ca un marker de risc suplimentar pentru infarct, accident vascular cerebral sau moarte precoce și ar trebui să fie investigate pentru tratament.

În prezent, ghidurile internaționale privind tensiunea arterială recomandă profesioniștilor din domeniul sănătății să măsoare tensiunea arterială la ambele brațe atunci când se evaluează riscul cardiovascular, însă acest lucru este ignorat pe scară largă. Studiul de față oferă o nouă limită superioară a „normalului” pentru o diferență între brațe a tensiunii arteriale, care este semnificativ mai mică decât recomandarea actuală. Cercetarea ar putea duce la o schimbare a ghidurilor internaționale de hipertensiune, ceea ce ar însemna că mai mulți pacienți cu risc ar putea fi identificați și ar putea primi un tratament care le-ar putea salva viața.

Insert articol tensiune

„Se știe de mult timp că diferența de tensiune arterială între cele două brațe este legată de rezultate mai slabe în ceea ce privește sănătatea, dar numărul mare implicat în acest studiu ne ajută acum să înțelegem mai bine acest lucru. Studiul ne spune următorul lucru: cu cât diferența este mai mare la tensiunea arterială între brațe, cu atât este mai mare riscul cardiovascular, ceea ce înseamnă că ar trebui să se măsoare TA la ambele brațe, pentru a stabili care pacienți pot prezenta un risc semnificativ crescut. Pacienții care necesită o verificare a tensiunii arteriale ar trebui să se aștepte acum să fie verificați la ambele brațe, cel puțin o dată”, a declarat dr. Chris Clark, coordonatorul principal al studiului, de la Universitatea din Exeter Medical School.

„Verificarea unui braț, apoi a celuilalt, cu un monitor de tensiune arterială utilizat în mod obișnuit este ieftină și poate fi efectuată în orice cadru medical, fără a fi nevoie de echipamente scumpe. În timp ce ghidurile internaționale recomandă în prezent să se facă acest lucru, se întâmplă doar în jur de jumătate din timp, cel mai des din cauza constrângerilor de timp. Cercetările noastre arată că puținul timp suplimentar necesar pentru măsurarea ambelor brațe ar putea salva vieți în cele din urmă”, a mai spus el.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că fiecare diferență de mmHg constatată între cele două brațe a prezis un risc crescut de 10 ani ca una din următoarele afecțiuni să apară: angină nouă, atac de cord sau accident vascular cerebral.

În prezent, atât ghidurile britanice, cât și cele europene, recunosc o diferență sistolică de 15 mmHg sau mai mare între cele două brațe ca prag indicativ al riscului cardiovascular suplimentar. Acest nou studiu a constatat că un prag mai mic de 10 mmHg era în mod clar indicativ al unui risc suplimentar, ceea ce ar însemna că ar trebui luate în considerare mult mai multe persoane pentru tratament dacă există o astfel de diferență între valorile măsurate.

Pentru tratarea hipertensiunii arteriale este necesar atât tratament medicamentos, cât și o serie de obiceiuri sănătoase și măsuri nutriționale, denumite generic modificarea stilului de viață. Aceste măsuri sunt suficiente pentru a normaliza tensiunea în cazul unei HTA moderate.

Îți dorești un stil de viață mai sănătos? Instalează-ți gratuit aplicația de telefon Dahna din AppStore sau Google Play!

Sursa: aici.

16 răspunsuri

  1. Bună ziua ! Am diferente mari între tensiunea brațelor, ex: la mana stânga 170/77-71,și la mana dreaptă 143/71-71 ,sau ieri, stânga:159/70-58,și la dreaptă:124/69-56. Mulțumesc!

    1. Bună seara,
      Diferențele de tensiune arterială între cele două brațe pot apărea uneori în mod fiziologic de obicei, o diferență mică (până la 10–15 mmHg) este considerată normală.
      Totuși, în cazul dumneavoastră, valorile indicate arată diferențe mari (de 20–40 mmHg), care merită investigate printr-un control medical.
      Aceste diferențe pot avea mai multe cauze, de la particularități anatomice (de exemplu, o ușoară îngustare a unui vas de sânge) până la afecțiuni vasculare (cum ar fi rigidizarea arterelor, o stenoză subclaviculară sau alte probleme circulatorii).
      De aceea, este recomandat să mergeți la un consult cardiologic sau vascular, unde se pot face investigații precum ecografia Doppler a arterelor și o evaluare completă a sistemului circulator. Fără o examinare directă și măsurători corect efectuate în cabinet, nu se pot oferi concluzii precise, dar este foarte bine că ați observat și ați notat aceste diferențe reprezintă un semnal care justifică o verificare medicală. Multă sănătate!

    1. Bună ziua! Valorile tensiunii arteriale pe care le menționați (118/73 mmHg) par în limite normale pentru vârsta dumneavoastră. Pulsul de 101 este puțin crescut, dar poate fi influențat de emoții, efort, cafea sau medicamente. Dacă valorile rămân frecvent peste 100, ar fi bine să mergeți la un control cardiologic. Multă sănătate!

  2. Buna ziua.. Am tensiunea 110/074 ieri am avut 113/69 iar după două ore 115/59 degetele amorțite pe care le am și acum plus durerii mari de cap… Care este tensiunea nominală la 32 de ani ?

    1. Bună ziua,

      Valorile tensiunii arteriale pe care le menționați (în jur de 110/70 mmHg) se încadrează, în general, în limite normale pentru un adult tânăr, chiar dacă pot varia ușor de la o măsurătoare la alta. Totuși, simptomele pe care le descrieți amorțeli ale degetelor și dureri de cap persistente nu ar trebui ignorate.
      Este important de înțeles că tensiunea arterială „normală” nu este identică pentru toți. Ea depinde de mai mulți factori: greutate, nivel de stres, alimentație, starea sistemului nervos, prezența altor boli sau tratamente urmate.
      De aceea, fără un consult direct, nu este recomandat să tragem concluzii sau să oferim sfaturi personalizate. Cel mai bine ar fi să mergeți la un control cardiologic sau de medicină internă, unde se pot face evaluări suplimentare — un consult complet, eventual o monitorizare a tensiunii 24h (Holter TA) și analize de bază. Astfel, medicul poate stabili dacă aceste variații și simptomele asociate au o cauză benignă (de exemplu, stres sau oboseală) sau dacă este nevoie de investigații suplimentare. Multâ sănătate!

  3. Buna ziua,
    tensiunea mea este constant cu valorile apropiate 120/90 ; 130/110 ; 110/90, este normal asa sau valorile aceste indica ceva probleme de sanatate?
    Multumesc.

    1. Bună ziua,

      Valorile tensiunii arteriale pe care le menționați (120/90, 130/110, 110/90) indică o posibilă tensiune arterială diastolică crescută (valori normale pentru tensiunea diastolică sunt sub 80 mmHg). Aceasta poate semnala un risc cardiovascular sau alte probleme de sănătate, dar este important să interpretați valorile în contextul stilului de viață, vârstei și istoricului medical.

      Recomand consultarea unui medic pentru o evaluare detaliată, monitorizarea regulată a tensiunii arteriale și, eventual, investigarea cauzelor (stres, dietă, afecțiuni renale etc.).

      Multă sănătate!

  4. dupa cateva suparari tensiunea arteriala a crescut in ciuda faptului ca iau tratament ptr hipertensiune de la 12 cu 7 la 17cu9 dupa mai multe iesiri la toaleta a scazut la 14 cu 7 ce pot sa fac am si 3 avc facute

    1. Este esențial să menții legătura cu medicul curant, care poate ajusta tratamentul în funcție de evoluția stării. Stresul emoțional este un factor important, dar poate fi gestionat prin măsuri adecvate, mergeti la medic!

  5. Ce implicații are o tensiune de 120/80 mmHg, sau 125/90 deci a doua valoare mai mare cu 2 -3 unităși față de prima.

    1. Tensiunea de 125/90 mmHg nu este îngrijorătoare în mod acut, dar ar putea necesita monitorizare și ajustări ale stilului de viață pentru a preveni hipertensiunea pe termen lung. Diferența ușor mai mică între valorile sistolice și diastolice nu reprezintă o problemă gravă, dar poate sugera începutul unor modificări vasculare ce trebuie urmărite. Mergeti la medic pentru o reevaluare cardiologica!

  6. Daca diferenta de tensiune arteriala este la o mina mai mare decit la cealaltă care ar fi problema? Exemplu la una e 12 cu 8 și cealaltă 13 cu 9

    1. O diferență ușoară între valorile tensiunii arteriale măsurate la cele două brațe (cum ar fi 120/80 mmHg la un braț și 130/90 mmHg la celălalt) este relativ comună și, de obicei, nu este un motiv de îngrijorare majoră. Totuși, o diferență mai mare de 15 mmHg ar putea semnala o problemă medicală care necesită investigații suplimentare.

    1. Bună ziua,

      Faptul că tensiunea arterială rămâne ridicată în ciuda tratamentului este un semn că este nevoie de o evaluare de specialitate. Vă recomandăm să vă adresați cât mai curând unui medic cardiolog. Doar un specialist, în urma unei evaluări amănunțite, va putea determina cauza exactă a acestei situații și va ajusta tratamentul sau va indica investigații suplimentare, dacă este necesar.

      Există mai mulți factori care pot influența eficiența tratamentului pentru hipertensiune, iar medicul cardiolog vă va ghida pentru a identifica soluția potrivită.

      Multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Conținut restricționat

Ne pare rău, dar accesul la acest conținut este limitat exclusiv abonaților CardioScience cu un abonament valid.

Dacă doriți să beneficiați de acces complet, vă invităm să achiziționați un abonament făcând click aici.

Conținut restricționat

Ne pare rău, dar accesul la acest conținut este limitat exclusiv abonaților CardioScience cu un abonament valid.

Dacă doriți să beneficiați de acces complet, vă invităm să achiziționați un abonament făcând click aici.

Conținut restricționat

Te invităm cu bucurie să te alături comunității noastre și să participi la sondajul nostru. Pentru a avea acces la conținutul special, te rugăm să te AUTENTIFICI MAI JOS, folosind adresa ta de email și parola.

Dacă nu ești înregistrat, nu-ți fă griji! Procesul de validare este simplu și rapid, necesitând doar o adresă de email și o parolă. Te invităm să-l completezi AICI.

Așteptăm cu nerăbdare să faci parte din experiența noastră!